VICTORIE FĂRĂ EMOȚII PENTRU POLOIȘTII STELIȘTI

CSA Steaua București a învins în această seară pe Crișul Oradea, cu 21-5, în primul meci din cadrul Cupei României la polo pe apă, care se desfășoară în aceste zile la Bazinul Olimpic din Brașov. Așa cum era de așteptat, steliștii au dominat clar partida, impunându-se în toate reprizele: 5-0, 7-1, 4-2 și 5-2.
Mâine însă, roș-albaștrii vor avea o zi plină: de la ora 11.15 vor juca împotriva celor de la Poli Cluj, iar de la ora 19.30 vor da piept cu Sportul Studențesc Corona.

Distribuire social media