Voleibaliștii au obținut o victorie mare la Dej

Echipa masculină de volei CSA Steaua București a obținut o victorie mare astăzi, în Divizia A1, în runda intermediară. Formația militară s-a impus în deplasare, în fața celor de la Unirea Dej, cu scorul de 3-1 (25-21, 17-25, 25-19, 25-17), la capătul unui meci care a durat 107 minute.

După un set secund în care s-a cedat inițiativa deliberat, formația noastră a apăsat pedala de accelerație și s-a impus categoric  în ultimele manșe, cucerind trei puncte în fața unei săli ostile.

Cel mai prolific atacant stelist a fost Nemeth care, din zona 4, a marcat 16 puncte. Universalul Matei a realizat 13 puncte prin toate procedeele (un as, 9 atacuri și 3 blocaje), în timp ce Nikolic și-a trecut în cont 11 puncte, dintre care doi ași.

Victoria consolidează poziția de lider a voleibaliștilor steliști, care au 15 puncte.

Etapa următoare avem meci sâmbătă, 4 noiembrie, la Sala ”Mihai Viteazul” din București, de la ora 16.00, cu Timișoara.

Distribuire social media