XV-LE DE START

XV-LE DE START

Sâmbătă, 26 august, este programată prima etapa din ediția 2017-2018 a SuperLigii CEC Bank la rugby. Steliștii vor debuta în noul sezon pe teren propriu împotriva eternei rivale, CS Dinamo.

Partida se va disputa pe terenul central de rugby din incinta Complexului Sportiv „STEAUA” – Ghencea, cu începere de la ora 17.00 și va fi transmisă în direct la Dolce Sport.

În vederea debutului în noul sezon al Superligii, staff-ul tehnic al Stelei, condus de către antrenorul principal Dănuț DUMBRAVĂ, a anunțat formația probabilă:

15. Sabin STRĂTILA, 14. Robert NEAGU, 13. Florin VLAICU, 12. Florin IONIȚĂ, 11. Ionuț DUMITRU, 10. Tudor BOLDOR, 9. Grigoraș DIACONESCU

1. Nicolae NERE, 2. Sosefo SAKALIA, 3. Vald BĂDĂLICESCU, 4. Bogdan DOROFTEI, 5. Alexandru GRIGORE, 6. Kuselo MOYAKE, 7. Viorel LUCACI [C], 8. Eseria VUETI

Rezerve: 16. Andrei FLORESCU, 17. Cristian PANĂ, 18. Mikheil ARCHUASHVILI, 19. Damian STRĂTILĂ, 20. Florin SURUGIU 21. Dennis PERJU, 22. Robert DASCALU, 23. Alexandru – Gabriel GORDAS

„Ne bazăm pe experiența lotului pe care îl avem. Este prima etapa din sezonul 2017-2018 și este foarte important pentru noi să batem având în vedere că jucăm cu marea rivala Dinamo, derby-ul de tradiție din tot sportul românesc, nu numai din rugby. Am mare încredere în staff și în echipă, sper că se vor dărui din toate punctele de vedere și dacă vom face asta vom câștiga. Avantajul este că jucăm acasă și că publicul va fi lângă noi. În întâlnirea cu  Dinamo vor intra în teren cei mai în formă sportivi din lotul echipei” a declarat managerul secției, Bogdan MARINESCU.

Distribuire social media