baschet

Atletism

Logo sectia de atletism   Între primele secţii sportive care au apărut în anul de graţie 1947 se numără şi secţia de Atletism. Prima competiţie oficială în care a fost consemnată participarea sportivilor militari – Spartachiada Militară din iulie 1947, desfăşurată la Bucureşti pe stadionul din Dealul Spirii.

   Deşi începutul a fost relativ modest, doar doi ani i-au trebuit secţiei pentru a deveni un puternic nucleu al atletismului românesc. După recordul lui Dumitru Tălmaciu la 3000 m în 1947 şi titlul de campion naţional obţinut de Victor Dumitrescu în 1948 la 110 m garduri, cucerirea primului loc în Campionatul Republican pe echipe de către sportivii militari, în 1949, a constituit semnalul unei noi ere a atletismului românesc – eră purtând semnătura atleţilor militari.

   Întâmplător sau nu, acesta a fost şi anul în care se încorpora ca militar cel mai renumit atlet al vremii – Ioan Söter – care avea să devină în anii următori unul dintre cei mai valoroşi sportivi din lume: finalist la Jocurile Olimpice de la Helsinki, multiplu campion internaţional al României, cel mai bun din Europa în proba de săritură în înălţime în bilanţurile anilor 1951 şi 1953, câştigător a zeci de concursuri internaţionale.

   Alături de Mihai Romică şi Constantin Aioanei, Ioan Söter avea să primească şi unul din primele titluri de maestru al sportului pentru secţia de atletism şi să pregătească predarea unei ştafete devenită deja de aur.

   Ştafeta a fost preluată cu succes de noua generaţie înrolată în 1953, reprezentată de Romeo Coveianu (disc), Zoltan Szabo (prăjină), Aurel Raica (greutate), Sorin Ioan (lungime, triplusalt) şi nu în ultimul rând, Iolanda Balaş (înălţime) - marea campioană şi recordmenă a României, cea care avea să devină pentru mulţi ani sportiva nr.1 a lumii şi cea mai valoroasă atletă a tuturor timpurilor.

   Cele două titluri olimpice cucerite de Iolanda Balaş la Jocurile Olimpice de la Roma 1960 şi Tokyo 1964, alături de cele 14 recorduri mondiale stabilite, precum şi supremaţia sa pe plan mondial pe o perioadă de 11 ani (!) – toate acestea au contribuit decisiv la creşterea prestigiului internaţional al însuşi sportului românesc.

   Anii ce au urmat nu au făcut decât să confirme valoarea incontestabilă a atletismului militar. Nume precum Viorica Viscopoleanu (campioană olimpică în 1968), Carol Corbu (finalist olimpic în 1972, campion european), Natalia Andrei, Anişoara Cuşmir Stanciu (campioană olimpică în 1984), Florenţa Crăciunescu, Ella Kovacs, Galina Astafei, Liliana Năstase, George Boroi – sub bagheta unor antrenori de excepţie, “cu ochiul fin”, precum antrenorul emerit Nicolae Mărăşescu - s-au afirmat şi şi-au impus dominaţia atât pe plan intern, cât şi internaţional, cucerind inimile suporterilor de pe toate marile stadioane ale lumii.

   Cu o asemenea tradiţie în spate, cu atât mai grea a fost misiunea noii generaţii de atleţi ai Stelei, mai ales în condiţiile unei dezvoltări spectaculoase a acestui sport pe plan mondial şi a unei concurenţe din ce în ce mai acerbe.

   Aceasta nu a împiedicat însă evoluţia şi ascensiunea unor sportivi ca Monica Iagăr-Dinescu (înălţime), Cristina Nicolau (lungime, triplusalt), Oana Pantelimon (înălţime), Bogdan Tudor (lungime), Elena Iagăr-Buhăianu (800 m, 1500 m) – care au devenit repede cunoscute în România şi s-au afirmat pe plan internaţional, aducând în vitrina clubului noi medalii olimpice, mondiale, europene sau balcanice.

   Medalia de bronz obţinută de Oana Pantelimon la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice – Sydney 2000, (unde doar neşansa a despărţit-o de titlul olimpic) este un semn cât se poate de evident al revenirii atletismului stelist în elita mondială. Un semn la fel de important îl constituie premiera realizată de săritorul în înălţime Ştefan Vasilache - medalie de bronz la campionatul mondial de sală din 2004 - aceasta fiind prima medalie la un campionat mondial din istoria atletismului românesc masculin.

Administrat de microDIGITAL