CSA Steaua București a realizat încă un transfer la echipa de handbal. Internaționalul egiptean Ahmed Khairy, în vârstă de 24 ani, a fost transferat de la Al Ahly și a semnat cu gruparea roș-albastră un contract valabil pe două sezoane.
Khairy a participat la precedentele două Campionate Mondiale alături de naționala Egiptului, la ultima ediție din 2019 reușind să prindă Top 8. Conducătorul de joc este calificat cu naționala Egiptului și la Jocurile Olimpice din 2021.