Anunț publicitar privind comercializarea produselor de alimentație publică

 

Anunț publicitar privind comercializarea produselor de alimentație publică destinate spectatorilor și participanților la diferite activități, evenimente sportive și culturale organizate în cadrul Stadionului ”Steaua”  în perioada iunie 2026-mai 2027

Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” este interesat de colaborarea cu operatori economici specializați în comercializarea produselor de alimentație publică destinate spectatorilor participanți la evenimentele sportive și culturale, în conformitate cu dispozițiile Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, a Protocolului de desfășurare al competițiilor al FRF și a Ordinului comun al MTS și MS nr. 535/1505/2021, care se vor desfășura în perioada iunie 2026 – mai 2027 pe Stadionului ”Steaua”. 

Operatorii economici vor desfășura activități comerciale de alimentație publică în  incinta Stadionului ”Steaua”

Stadionul este prevăzut cu 30 spații comerciale (chioșcuri) de alimentație publică, cu suprafețe cuprinse între 19 m2 și 39 m2 fiecare. Pentru evenimentele sportive există obligativitatea de a deschide minim un spațiu comercial pentru fiecare sector de tribună şi peluză (Legea 4 din 2008, Art.10, alin.1, litera m), cu suplimentarea lor în funcție de numărul de bilete/abonamente vândute pe fiecare sector, pentru fiecare eveniment în parte.

Caracter: nepermanent;

Frecvență: pe perioada desfășurării evenimentelor în stadion (una sau mai multe zile);

Nr. de spații comerciale deschise: la cererea clubului, în funcție de sectoarele puse la vânzare și numărul estimat de bilete, până la 28;

Produse comercializate: produsele specifice (băuturi răcoritoare, apă, , cafea, ceai doar în pahare de hârtie/plastic și doar alimente ambalate) în ziua evenimentului, conform programului stabilit și cu respectarea legislației aplicabile și a regulamentelor interne privind desfășurarea evenimentelor sportive, a Protocolului de desfășurare al competițiilor al FRF și a Ordinului comun al MTS și MS nr. 535/1505/2021).

 Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice.

Condiții generale:

  1. Experiență similară la competiții sportive;
  2. Logistica necesară operării spațiilor comerciale și respectarea legislației în domeniu;
  3. Produsele alimentare comercializate trebuie sa respecte normele sanitar-veterinare, de igienă și de siguranță alimentară în vigoare.

Agenții economici interesați, pot viziona spațiile comerciale  în perioada 03.06-05.06.2026, în intervalul orar 09:00-15:00, cu programare anterioară a datei si orei. Programarea se va face pe adresa de e-mail contracte.vanzari@csasteaua.ro .

Documentația de participare și oferta financiară vor fi depuse în plic sigilat, la sediul Clubului Sportiv al Armatei “Steaua”., din Bd. Ghencea nr. 35, București, până la data de 10.06.2026, ora 15:00.
           Operatorii economici interesați au obligația de a depune împreună cu oferta financiară, următoarele documente:

  • Cererea de participare;
  • Declarație pe propria răspundere că nu există datorii către Ministerul Apărării Naționale;
  • Certificat fiscal;
  • Copie Certificat de Înregistrare (CUI);
  • Certificat constatator ONRC;
  • Cazier judiciar

Plicul va avea mențiunea: «Ofertă pentru comercializarea produselor de alimentație publică în incinta Stadionului  “Steaua”».

Prețul de pornire este de 40 lei cu TVA/mp pentru spațiile comerciale dispuse în zona tribunelor și 50 lei cu TVA/mp pentru zona VIP.

Ofertele vor fi deschise în data de 12.06.2026, ora 12:00. Rezultatul va fi comunicat la data de 15.06.2026 prin e-mail.

Câștigătorul va fi desemnat în urma analizării ofertelor depuse, criteriul de evaluare va fi prețul cel mai ridicat, în condițiile îndeplinirii tuturor specificațiilor tehnice.

http://cerere participare

Distribuire social media