DUPĂ 11 TRANSFERURI ȘI DEBUT CU VICTORIE LA TURDA, HANDBALIȘTII SE PREGĂTESC PENTRU MECIUL CU SUCEAVA

Steliștii dispută, mâine, al doilea meci din acest sezon de campionat. Astfel, baieții lui Ovidiu MIHĂILĂ o vor întâlni pe CSU Suceava, de la ora 11:00, la Sala Concordia din Chiajna.

„Am încercat să aducem un suflu nou și să conturăm un lot mai numeros față de cel de anul trecut. Avem 19 jucători, 16 de câmp și trei portari. Era important să construim o echipă solidă numeric și valoric. În momentul de față, extrema stângă e acoperită, centru, extrema dreaptă e ok, poarta. Avem ca obiectiv intrarea în play-off și o clasare cât mai bună.

La Turda, victorie. O confruntare puternică, o formație cu care se câștigă destul de rar. Niciun joc nu mai este ușor. Cred că mâine, cu Suceava, de la ora 11.00, la Chiajna, ne așteptă un meci bun.”, a spus managerul secției de handbal, Andrei CIAN.

Achizițiile din această vară sunt:

– Mihai MERLĂ  (român) – de la CSM București
– Mihai BECHERU (român) – de la CSM București
– Cătălin BIZĂU (român) – de la CSM București
– Alexandru DASCĂLU (român) – de la CSM București
– Alin ROȘU (român) – de la CSM București
– Marius STAVROSITU (român) – de la CSM București
– Samvel ASLANIAN (rus) – de la CSM București
– Răzvan RĂPCIUGĂ (român) – de la CSM Focșani
– Stefan VUJIC (croat) – de la HC PPD Zagreb
– Mohsen BABASAFARI (iranian) – de la Goztepe
– Marin VEGAR (bosniac) – de la RK Nexe

Distribuire social media