Echipa de handbal Steaua București a debutat cu o remiză în Liga Națională Masculină, 20-20 (14-12), pe terenul celor de la Dunărea Călărași. Formația roș-albastră a jucat foarte bine faza de contraatac, după intercepții pe propriul semicerc. Băieții noștri au dictat ritmul jocului în prima repriză, iar parada de excepție i-a aparținut lui Stavrositu, care a plonjat și a respins o minge care se îndrepta spre poarta goală, Stănescu neavând timp să revină. Între buturi, Tudor Stănescu a apărat forte bine.
Meciul a avut mai multe momente de oscilație, cele două echipe alternând evoluția. Repriza secundă a început mai slab pentru ai noștri, care s-au văzut conduși cu 15-14. Apoi am reveni și pe final am avut 20-18, dar nu am putut conserva acest avantaj.
Gazdele, o echipă altfel puternică și incomodă, au egalat din aruncare de la 7 metri, iar Steaua a avut o ultimă posesie de 50 de secunde, pentru golul victoriei. Nu am înscris, așa că tabela finală a înregistrat o remiză ce poate fi considerată echitabilă.
Steaua a pornit în cea de-a treia competiție a sezonului, după Seha League și Cupa EHF, echipa noastră fiind neînvinsă. Următorul meci va avea loc la Chiajna, pe 9 septembrie ora 17.00, cu croații de la Varazdin, în Cupa EHF.






