În cadrul etapei a XIII-a din Liga Zimbrilor, Steaua București a remizat pe terenul echipei AHC Dobrogea Sud, la Sala Sporturilor din Constanța, scor 31 -31 (15 -13). Meciul a fost transmis în direct de TVR1.
Echipa gazdă a condus majoritatea partidei. Finalul a aparținut roș-albaștrilor care au revenit de la 31-28 în minutul 58, Humet și Milosevic reducând diferența la un singur gol. Dobrogenii au avut atacul în ultimul minut, dar o pasă greșită i-a pus pe steliști pe contraatac, iar Gabriel Florea a scos un 7 metri pe care l-a și transformat.
După meci, antrenorul Sandu Iacob a declarat: „Am venit să câștigăm, dar faptul că am revenit de la -5 mă face să-i felicit pe băieții noștri că au luptat până la capăt. Au făcut ca șansa să fie din nou de partea noastră pentru că sunt buni. A fost un meci pentru locul 4. Păstrăm o victorie distanță față de Constanța și asta ne oferă moral. Dar Constanța a arătat că poate juca foarte bine, are potențial și jucători valoroși. Au tot ce le trebuie pentru a se bate sus în acest campionat. Obiectivul nostru este campionatul și vom încerca să ne adaptăm, pentru că Dinamo este favorită certă la titlu”.
Golurile Stelei au fost reuşite de: Javier Humet 7, Gabriel Florea 6, Andrei Mihalcea 5, Krsto Milosevic 5, Gabriel Burlacu 2, Nemanja Grbovic 2, Guilherme Valadao Gama 2, Sergiu Olaru 1, Martin Johannson 1.
După acest rezultat, roș-albaștri se află pe locul patru în clasamentul Ligii Zimbrilor, cu 23 puncte, 7 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri.
În etapa următoare, a XIV-a, echipa de handbal Steaua București va evolua în deplasare cu SCM Politehnica Timișoara. Partida va avea loc joi, 12 decembrie 2019, la o oră ce urmează a fi stabilită de către Federația Română de Handbal.