Crăciunul din martie
Calificarea Stelei în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, ediția 1985-1986, era, în sine, o mare performanță. Tragerea la sorți pentru această fază competițională a însemnat o șansă pentru Steaua, care a fost așezată de sorți în compania out-siderilor de la Kuusysi Lahti, campioana Finlandei. Nordicii eliminaseră echipe puternice precum Sarajevo, campioana Iugoslaviei, respectiv Zenit Leningrad, campioana URSS.
Finlandezii nu erau o necunoscută totală pentru fotbalul românesc, deoarece în primul tur al ediției 1983-1984 a Cupei Campionilor Europeni fuseseră eliminați de Dinamo, fără să marcheze vreun gol: 3-0 și 1-0. Vestea că steliștii vor juca împotriva celor din Lahti, în condițiile în care urna mai conținea pe Bayern Munchen, Barcelona, Anderlecht, IFK Goteborg, Aberdeen sau deținătoarea en-titre a trofeului Juventus Torino, a fost primită cu entuziasm. Fotbaliștii Stelei au muncit cu râvnă în acea iarnă, la Forban, dubla cu campioana din Țara celor 1000 de Lacuri fiind o provocare și pentru conducătorii echipei. Meciurile erau programate la datele de 4 respectiv 19 martie 1986. Din cauze meteorologice, UEFA a decis ca turul să aibă loc la București. Se punea problema ca meciul retur să aibă loc în orașul olandez Utrecht, deoarece la Lahti erau prognozate -39 de grade Celsius și strat de zăpadă de 40 de centimetri. Până la urmă finlandezii au ales ca loc de desfășurare al returului Stadionul Olimpic din Helsinki.
Steliștii au combinat, în iarna lui 1986, pregătirea montană la Forban, cu un stagiu într-o țară caldă, în Italia. Rezultatele turneului italian, 1-1 cu Verona, 3-1 cu Torino, 0-0 cu Avellino, plus alte victorii în fața unor echipe de ligi inferioare, dădeau speranțe. Ambele echipe, Steaua și Lahti, erau în fața unei performanțe istorice.
În pregătirea turului, Steaua a depășit Rapidul în optimile de finală ale Cupei României, cu un spectaculos 4-2. Meciul tur s-a disputat pe un teren nămolos, în Ghencea, care a încurcat echipa mai tehnică, Steaua, să își dezvolte jocul obișnuit, cu combinații în plină viteză. Portarul oaspeților, Korhonen, a apărat magistral. La un moment dat, un apărător finlandez s-a culcat literalmente cu pieptul pe minge, stopând-o pe linia porții. Steaua nu a putut depăși reduta finlandeză. După spectaculoasele meciuri din toamnă, Steaua făcea doar 0-0 cu Kuusysi. Lovitura de teatru a fost greu resimțită de public, spectatorii întârziind minute bune după fluierul de final, în tribune.
Returul de la Helsink s-a disputat între nămeți de zăpadă. În tribune erau mormane de omăt. Terenul a fost practicabil, însă meciul a însemnat tot o luptă fizică, în care avea câștig de cauză echipa cu stabilitate și echilibru mai bun. Meciul se îndrepta spre un alt scor alb, ceea ce făcea să ne gândim la prelungiri și, eventual, la executarea loviturilor de departajare, din punctul de pedeapsă.
Pițurcă a semnat însă poate cel mai important gol al campaniei, în minutul 86. A fost o reluare simplă, din careul mic. Dar ce gol important. Golul calificării în semifinalele competiției. O calificare chinuită, în fața unei echipe care nu și-a depășit niciodată, în cele 180 de minute ale dublei, condiția de out-sider.
Victor Pițurcă a declarat: „Turul s-a jucat la București, primăvara, pe un teren moale. Am ratat foarte multe ocazii. Meciul s-a terminat nedecis 0 – 0. Kuusysi Lahti era o echipă cu profil englez, cu jucători puternici și o apărare de fier. A urmat meciul retur, meci decisiv. Am jucat la Helsinki. Ninsese. Terenul a fost în condiții bune. Meciul a fost la discreția noastră. Am marcat în minutul 86, a fost aglomerație în careu. Printr-o ploaie de picioare am plasat mingea în stânga portarului. Am reușit să trecem acest meci dificil deoarece eram o echipă valoroasă. Noi am ratat mult și din acest motiv am câștigat greu.
Îmi amintesc că nea Ion Alecsandrescu a intrat la noi în cameră (stăteam cu Ladislau Bölöni) și a vorbit preț de cinci minute, cu noi, despre meciul ce urma să vie. Îi era teamă de acest meci. Ne-a zis, că dacă nu câștigăm, își va da demisia după meci. Am câștigat și după meci ne-am descătușat, cu bucurie”.
Steaua era în careul de ași al Europei. Nimic nu mai conta…
