După 25 de ani de polo, Alexandru Andrei Ghiban a agățat casca în cui. „Polo-ul mi-a dat totul. M-a făcut om, m-a făcut puternic. Acum vreau să întorc și eu din experiența mea”, a declarat al șaselea cel mai selecționat jucător all-time în echipa României.
E un uriaș. Are 1,96 metri și a ajuns la 35 de ani. Dintre aceștia, 25 i-a dedicat polo-ului, unul dintre cele mai grele sporturi de echipă. Glumind puțin, spune că „în viața mea am petrecut mai mult timp în apă, decât pe pământ”.
Ca să nu mai piardă timpul în fața blocului, părinții l-au dus la înot când avea 10 ani. „Am învățat să înot greu, paradoxal. Nu prea îmi plăcea”, își amintește sportivul. Tatăl său, Traian Ghiban, fost canotor de performanță, l-a cunoscut pe Francisc Crișan, cel care avea să-i devină primul antrenor de polo al lui Alexandru. În paralel, mergea și la fotbal. „Îl aveam antrenor pe domnul Adrian Bumbescu, dar a început să-mi placă mai mult să merg la bazin”, a adăugat Andrei.
„Țin minte ca acum, când antrenorul a venit acasă, la mama, să vorbească. I-a spus atunci: <Doamnă, nu-l mai lăsați la fotbal! Dacă se ține doar de polo, va ajunge la Jocurile Olimpice>”.
La 14 ani a debutat la seniori
La doar 14 ani a debutat pentru Steaua în echipa de seniori. „Veniseră antrenori Viorel Rus și Gelu Lisac. Echipa se schimbase, strategia fiind să se meargă pe jucători tineri. În primii doi ani, pentru că nu mă ajuta fizicul am jucat doar în meciurile cu adversarii mai slabi, meciurile relativ ușoare”, povestește el. Din anul trei de seniorat, practic la 17 ani a devenit titular. „Antrenorul Eugen Georgescu m-a trimis în bazin de la primul meci important, contra Rapidului, care era la acea oră campioana României”.
Cariera lui Alexandru Ghiban
2001-2009 Steaua București
2009-2010 NOP Patra (Grecia)
2010-2011 Steaua București
2011-2013 CSM Oradea
2013-2022 Steaua București
21 de sezoane la cel mai înalt nivel, 20 în campionatul României, de 10 ori campion al României (8 cu Steaua și 2 cu Oradea).
Deși este dreptaci, marea majoritate a carierei a jucat pe inter dreapta. „Am mai jucat fundaș, iar la Oradea am fost trimis pe inter stânga. În rest, doar inter dreapta”.
Debut la echipa națională
A fost convocat prima oară la naționala României în 2004, când tehnician era Vlad Hagiu. „Am fost în pregătire, dar nu am jucat prea mult. Cu adevărat, am început să joc în 2006 la Cupa FINA, la Budapesta, iar apoi la Campionatul European de la Belgrad 2006”. La Belgrad, la Euro 2006, România a obținut cea mai bună clasare la un European, locul 4.
A jucat 17 ani pentru naționala României. „Ultimul turneu jucat a fost cel preolimpic de calificare, de la Rotterdam. Pe 1 decembrie 2021 mi-am anunțat retragerea”.
La echipa națională a trăit cele mai mari satisfacții, dar și suferințe. Turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, desfășurat la Oradea, a fost una dintre marile decepții ale carierei. „Cu o zi înaintea începerii turneului, fără nicio explicație, am fost anunțat că nu fac parte din echipă. Am plâns atunci, am suferit, dar acel moment m-a întărit. M-a încurajat să nu mai ajung niciodată într-o astfel de ipostază”. România a ratat atunci calificarea fiind învinsă de Canada, iar suferința s-a adâncit și mai mult.
Cele mai fericite momente au fost cele în care echipa României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra. În turneul preolimpic de la Edmonton, România a trecut de Grecia, Olanda, iar apoi în meciul decisiv de Brazilia. A fost 19-8 cu sud-americanii, dar „emoțiile tot au fost uriașe”. Participarea la Londra a fost un vis. Vorbele antrenorului Francisc Crișan se adeveriseră. „Câteva luni înainte și după nu am fost în apele mele. Munceam, mergeam la antrenamente, dar parcă eram cu capul în nori. Nu-mi venea să cred!”, explică el acum.
„Nu am niciun regret vizavi de ce am făcut în polo!”
Naționala României a fost aproape de încă o calificare miraculoasă la Jocurile Olimpice din 2016. În turneul preolimpic de la Trieste, România a fost învinsă de Italia, în meciul decisiv cu 8-7. Golul victoriei a venit dintr-o aruncare de la mare distanță a vedetei Pietro Figlioli.
În 25 de ani de polo, a trăit cele mai frumoase momente. Acum, e foarte dificil să agațe casca în cui. „Cu toate acestea sunt mulțumit de ceea ce am realizat, nu am regrete vizavi de ceea ce am făcut. Am avut colegi minunați, antrenori de la care am avut ce învăța, sprijinul cluburilor la care am evoluat, mai ales cel al Stelei, unde mi-am petrecut cea mai mare parte a carierei”.
A avut multe alte oferte de-a lungul carierei. De la echipe de afară și din țară, chiar de la rivala Dinamo, cărora nu le-a dat curs. „Anul trecut am avut o ofertă de la campioana Germaniei, Spandau Berlin. Dacă aș mai fi avut 25 de ani, nu aș mai fi stat pe gânduri, dar așa…”.
A jucat în cele mai mari bazine din lume, în locuri unde polo-ul e divinizat. „Mecca polo-ului mondial e bazinul de la Budapesta. Cu o atmosferă specială, simți că ești cu adevărat sportiv, și la Roma, la Foro Italico, dar și la Belgrad”.
A înotat distanța dintre România și Mexic
Polo-ul este unul dintre cele mai grele sporturi. Pe lângă meciul propriu-zis, care are 32 de minute efectiv de joc, sunt multe mii de ore de antrenament, mii de kilometri de înotat. Plus sala de forță. „În fiecare săptămână, 10 luni pe an, înotam în medie cam 10 kilometri la antrenamente”. Asta însemnă că a înotat în cariera sa peste 10.000 de kilometri, adică distanța din România până în Brazilia sau până în Mexic! Și multe din antrenamente erau făcute în condiții extreme, cu săculeți de nisip agățați de picioare, cu greutăți puse pe ei, pentru a fi cât mai aproape de duelurile cu adversarii, din timpul jocului.
A avut o carieră lipsită de accidentări. „Nu am suferit nicio operație. Asta m-a ajutat mult. Am avut nasul spart, pumni luați în față, în burtă, lovituri care se dau pe sub apă”, povestește poloistul. În ultimul sezon a simțit cu adevărat greutatea acestui sport. „A fost un fiasco total. Mergeam la antrenamente cu aceeași pasiune, îmi doream, dar corpul îmi zicea parcă <prietene, îți ajunge. E capăt de linie!>”.. Acesta a fost unul dintre motivele care l-au făcut să ia decizia de a se retrage.
„Prieteni în polo? Știi cum se zice, cunoștințe multe, prieteni puțini! Antrenorul George Deacu e unul dintre prietenii mei. Cu el am legat o prietenie sinceră, deși eram rivali, el la Dinamo, eu la Steaua. De la echipa națională, sunt prieten bun cu Cosmin Radu. Am stat 13 ani în aceeași cameră”.
Primul gol nu se uită niciodată!
Primul gol nu se uită niciodată! A venit contra Rapidului, într-un derby, Andrei avea 17 ani. Steaua a câștigat atunci și a fost o mare bucurie.
„Am avut norocul și bucuria de a juca cu și împotriva unora dintre cei mai mari poloiști ai lumii, din toate timpurile. I-aș aminti aici pe sârbii Dejan Savic sau Vladimir Vujasinovic, croatul Igor Himic, regretatul poloist maghiar Tibor Benedek, care a murit de cancer de pancreas la doar 48 de ani, muntenegreanul Nikola Janovic”.
Pregătit să devină antrenor
Se pregătește acum pentru cariera de antrenor. Va fi în staff-ul tehnic al echipei pentru sezonul viitor. „Îmi doresc să dau și eu acestui sport ceea ce el mi-a oferit. M-a dezvoltat ca om, m-a crescut, educat. Vreau să împărtășesc din experiența acumulată, să nu mai fac să se repete greșelile care s-au întâmplat în cariera de jucător”.
Alexandru este al șaselea cel mai selecționat jucător din istoria polo-ului românesc cu 357 de meciuri pentru România. Este depășit de Cosmin Radu (469 jocuri), Andrei Iosep (424), Vlad Hagiu (404), Edward Andrei (401) și Kalman Kadar (369). A marcat 176 de goluri pentru naționala României.
Pentru întreaga sa carieră în polo, Steaua București îi mulțumește lui Alexandru Ghiban și-i urează mult succes în ceea ce va urma!
