PRIMUL MECI AL ANULUI, PE TERENUL MARII RIVALE!

Echipa de handbal masculin a clubului nostru dispută în această seară primul meci oficial din 2017. CSA „Steaua București” întâlnește în sferturile Cupei României pe Dinamo București, în deplasare, într-un meci decisiv pentru calificarea în Final Four.

Cele două echipe se află față în față pentru a doua oară în decurs de două luni de zile. La sfârșitul lui noiembrie, echipa noastră a pierdut meciul din campionat, de pe teren propriu, 19-22, în Sala Polivalentă. Băieții antrenați de Ovidiu Mihăilă sunt însă deciși să răzbune acea înfrângere și să se califice în Final Four.

„Este un meci extrem de important pentru ambele echipe. Sper că băieții să fie conectați la ceea ce au de făcut miercuri seară, dar și în meciurile ce vor veni. Fiecare joc este foarte important pentru noi, iar valoarea individuală și maturitatea câștigată de-a lungul timpului trebuie să facă diferența în momentele importante. Dinamo este favorită prin prisma lotului, a terenului propriu, a publicului, dar am avut meciuri echilibrate cu ei în ultima vreme. Băieții au arătat că se pot bate de la egal la egal cu ei și sunt convins că așa va fi și miercuri. Vrem ca la finalul meciului să fim noi mulțumiți în primul rând de ceea ce am arătat. Am mare încredere în acest grup, mai ales că am trecut prin momente grele în acest sezon”, spune antrenorul principal, Ovidiu Mihăilă.

Pentru partida de la Dinamo, singurul incert este Ivan Dimitrijevic, care are o accidentare la umăr. Meciul Dinamo București-Steaua București va începe de la ora 18:45 și va fi transmis de Digisport și Dolce Sport. Reamintim că în caz de egalitate, se va trece direct la executarea aruncărilor de la șapte metri.

Distribuire social media