ÎNCHIDEȚI
Meniu
Wednesday, April 8, 2026

Taekwondo WTF

Istoric

Taekwondo_WTFUna dintre cele mai vechi arte marțiale, cu origini în Coreea, taekwondo are înregistraţi în prezent peste 70 de milioane de practicanţi pe plan mondial şi aproape 200 de ţări afiliate la World Taekwondo Federation (WTF). Datorită numărului mare de sportivi și complexității stilului de luptă, disciplina a fost inclusă în familia sporturilor olimpice începând cu ediția Sydney 2000.

Secția de taekwondo a Clubului Sportiv al Armatei ”Steaua București” a fost înființată în anul 2006, iar rezultatele au apărut chiar de la prima competiție. La campionatul național, echipa CSA Steaua București a cucerit primul său titlu. Acesta a fost doar începutul, pentru că, în următorul an, luptătorii roș-albaștri Alina Olteanu, Eugen Micu și Florin Gălățeanu au cucerit primele titluri de campioni naționali la individual, iar Cătălin Răducanu și Florin Gălățeanu au adus în vitrina clubului și primele Cupe ale României la taekwondo. În 2008, stelistul Eugen Micu obținea și prima medalie (bronz) la o competiție internațională – Cupa Europei, organizată la Moscova.

În următoarea perioadă, nume noi se impuneau pe plan intern: Maria Liliana Mircică, Livia Lixandru și Alexandra Gireadă la seniori, iar Ovidiu Trifan, Mălina Mihăilă și Feher ZSolt la juniori și tineret. Aceeași Mălina Mihăilă cucerea, în 2012, bronzul european la tineret și medalia de argint la Cupa Intercontinentală, în timp ce juniorul Feher Zsolt câștiga medalia de bronz la Campionatele Mondiale. După doi ani, stelistul a fost singurul reprezentant al României la Jocurile Olimpice de Tineret, de la Nanjing (China), unde s-a clasat pe un onorabil loc 5.

Și în 2015, luptătorii roș-albaștri s-au impus în competiții. La Greece Open Taekwondo Championship, Ovidiu Trifan a câștigat medalia de aur, iar pe plan intern, Ana Maria Peter, Liliana Mircică, Mălina Mihăilă, Izabela Bajko și Eugen Micu au cucerit titlurile de campioni naționali.

Antrenori

Prenume/Nume Funcția
Constantin APOSTOL
Antrenor principal

 Sportivi

1 Băjan Mihaela Nicoleta 11 Sarwari Zekria 21 Popescu Mirela Liana
2 Crăescu Alexandru 12 Dănilă Filip 22 Cristescu Mihai
3 Mocanu Andreea 13 Ursu Rafael Minel 23 Snagov Laurentiu
4 Miu Alexandru 14 Szabolcs Simon 24 Coman Bianca
5 Tăbăcaru Anca Adriana 15 Ifrim Marina 25 Marcu Andreea Maria
6 Buruiană Andreea 16 Radu Cosmin 26 Vamanu Andrei Marius
7 Gherghina Andrei Costin 17 Vulcan Eduard 27 Gireadă Alexandra
8 Ivanov Serena 18 Badea Alexandru 28 Telu Zoltner David Andreas
9 Mihai Georgiana 19 Apostol Cezar 29 Telu Zoltner Patrick Alexandru
10 Culcescu Vlad 20 Vulcan Bianca    

Palmares taekwondo 2006-2020

Campionate Mondiale: 1 medalie bronz
Campionate Europene:
1 medalie argint
Campionate și Jocuri Balcanice:
8 medalii (4 aur, 2 argint, 2 bronz)
Campionate Nationale (titluri): 58
Cupa României: 38

Parteneri

 

Ultimele stiri