Victorie cu emoții a handbaliștilor steliști

CSA Steaua Alexandrion a învins cu 29-28 Energia Lignitul Pandurii Târgu-Jiu într-un meci cu final de infarct.
Oaspeții au început bine jocul, deciși să învingă. Replica stelistă, însa, le-a dat planul peste cap, ai noștri reușind să-și asigure un avans de patru goluri la pauză(15-11). Reveniți de la vestiare, elevii lui Viorel Mazilu au continuat jocul în nota de dominare, însa, cu doar câteva minute înainte de final, adversarii au punctat de mai multe ori reușind chiar să egaleze. În ultimele secunde de joc, Alexandru Juverdianu a înscris golul victoriei. “Partida a fost câștigată cu noroc din păcate. Având în vedere diferența de la pauză și începutul reprizei secunde, mă așteptam ca la finalul partidei să fie o diferență mai confortabilă, de cinci-șase goluri. Însă, din cauza unor greșeli, ne-am creat singuri emoții pe final” a declarat managerul echipei CSA Steaua Alexandrion, Andrei Cian.
Cei mai buni marcatori au fost Rodrigo Salinas, Ionuț Georgescu și Alexandru Juverdianu.

Distribuire social media