ÎNCHIDEȚI
Meniu
Saturday, April 4, 2026

2006

  • Gimnastul Alin Jivan cucereşte medalia de argint la Campionatul European de Seniori;
  • Halterofilii Antoniu Buci şi Roxana Cocoş devin campioni europeni de cadeţi la categoria 56 kg, respectiv 58 kg (smuls, aruncat şi total);
  • Alina Dumitru (judo) – campioană mondială militară la categoria 48 kg;
  • În primul an de activitate al secţiei de box feminin, Adriana Hosu cucereşte medalia de bronz la campionatul mondial şi încă o medalie, tot de bronz, la campionatul european;
  • La campionatul mondial militar de lupte, Petru Toarcă obţine medalia de aur la lupte libere;

0-2006 petru toarca

  • Dominaţie clară a înotătoarei Camelia Potec la Campionatele Mondiale Militare de Nataţie: 3 medalii de aur şi una de argint;
  • Luptătoarea Cristina Croitoru cucereşte medalia de bronz la Campionatele Europene de seniori;
  • Spadasinele Ana-Maria Brânză şi Iuliana Măceşeanu – medalie de aur la Campionatele Europene, medalie de argint la Cupa Campionilor Europeni, campioane mondiale militare;
  • Echipa de floretă feminin (Roxana Scarlat, Cristina Ghiţă, Cristina Stahl) cucereşte medalia de argint la Campionatele Europene şi medalia de aur la Campionatul Mondial Militar;
  • Gimnasta Sandra Izbaşa, consacrată deja pe plan naţional, îşi incepe ascensiunea internaţională: 2 medalii la Campionatul Mondial (argint la bârnă şi bronz la individual-compus) şi 3 medalii la Campionatul European (aur la sol, bronz la bârnă şi argint pe echipe);
  • Canotoarele Adelina Cogeanu si Ionela Neacşu – campioane mondiale de tineret la 4 vâsle fără cârmaci, campioane mondiale universitare la 4 rame fără cârmaci;
  • Cu steliştii Silviu Simioncencu și Gabriel Talpă, echipa României de canoe 4 cucereşte titlul de Campioană Europeană şi medalia de bronz la Campionatele Mondiale;

2006-z

  • Performanță de răsunet a echipei de handbal masculin, condusă de antrenorii Vasile Stânga şi Nicolae Munteanu – câştigarea Challenge Cup (pentru prima dată, după 17 ani, când o echipă românească de handbal masculin câştigă o cupă europeană);
  • Senzaţională revenire a sporturilor de echipă în cadrul clubului: după 11 ani, CSA Steaua îşi trece în palmares trei titluri naţionale la jocurile sportive, prin echipele de hochei pe gheaţă, polo şi rugby – si tot trei Cupe ale Romaniei, obținute de aceleași echipe;
  • La festivitatea de sfârşit de an, gimnasta Sandra Izbaşa primeşte titlul de “Sportiva anului 2006”, iar echipa de handbal – „Echipa anului 2006”.

1947

0-1947 (1)

  • Vechea tradiție a practicării sportului în Armata Română a condus la înființarea, în 1947, a Asociației Sportive Armata;
  • Aceasta a reprezentat punerea în practică a preocupărilor unor mari iubitori ai sportului – printre care generalul-maior Dumitru Petrescu, generalul-maior Oreste Alexandrescu, comandorul Traian Săvulescu, locotenent-colonelul Ion Costăchel, maiorul Cornel Șandru – care începuseră să poarte discuții în acest sens încă din vara anului 1946;
  • Înființarea A.S. Armata a răspuns necesității ca tinerii sportivi încorporați pentru a satisface stagiul militar să continue, în mod organizat, desăvârșirea măiestriei lor sportive; totodată, aceasta a avut drept scop să se dea posibilitatea talentelor afirmate din rândurile cadrelor permanente ale armatei de a se realiza și pe tărâmul activității sportive de performanță;
  • 0-1947 (2)Prima secție a clubului a fost cea de fotbal care, după reorganizarea sistemului de disputare a campionatului, este admisă în prima divizie a țării, în urma disputării unor meciuri de baraj;
  • În același an se mai înființează încă 7 secții sportive: călărie, scrimă, tenis de câmp, box, volei, atletism și tir;
  • Fruntașul Florin Marinescu înscrie primul gol din istoria secției de fotbal, în etapa a treia a campionatului național, în partida CFR Timișoara – AS Armata (scor final 7-1);
  • Tenismenul Gheorghe Viziru devine Campion al României, cucerind astfel primul titlu din istoria clubului;
  • Alte două titluri de campion național sunt cucerite de călăreții Valentin Fotescu (cu Radu Alb) la dresaj și Mihai Măinescu (cu Mireasa) la obstacole.

1980

0-1980 corneliu

  • La Jocurile Olimpice de la Moscova, Ion Corneliu (pistol viteză) și Toma Simionov (canoe dublu) devin campioni olimpici;
  • Prima medalie olimpică pentru voleibaliștii steliști, cucerită de componenții naționalei Cornel Chifu, Sorin Macavei, Viorel Manole, Florin Minea și Neculai Pop;
  • Alți 16 sportivi ai clubului Steaua cuceresc medalii olimpice: Nicușor Eșanu (canoe 4) și Constantin Alexandru (lupte) – medalii de argint; Ion Bârlădeanu (kaiac simplu), Angelica Aposteanu, Marilena Zagoni (schif 8+1), Radu Voina, Ștefan Birtalan, Vasile Stângă, Cezar Drăgăniță, Nicolae Munteanu, Marian Dumitru (handbal), Dumitru Velicu, Anghelache Donescu (călărie) – medalii de bronz;
  • Argintul cucerit de luptătorul Constantin Alexandru este înscris în anale drept cea de-a o suta medalie olimpică a României;
  • Echipa de sabie cucerește cel de-al 30-lea titlu de Campioană a României;
  • Handbaliștii Radu Voina și Vasile Stângă – selecționați în echipa lumii;
  • Medalie de bronz la Jocurile Olimpice pentru călăreții Anghelache Donescu (cu Dor) și Dumitru Velicu (cu Decebal) în proba de dresaj echipe.

1951

0-1951

  • Primul event realizat de echipa de fotbal: campioană națională cu 32 de puncte, golaveraj 46-16 și câștigătoare a Cupei României prin victoria cu 3-1 în finala cu Flacăra Mediaș;
  • Primii campioni naționali și pentru secția de haltere, prin Ștefan Achim și Illie Dancea;
  • Ioan Söter cucerește locul I la Campionatele Internaționale de Atletism ale României;
  • Iolanda Balaș cucerește primul titlu de campioană națională la seniori;
  • Halterofilul Ștefan Achim devine campion al României la categoria 56 kg;
  • Echipa de polo își trece în palmares primul titlu de campioană națională.

1972

  • Ilie Năstase îl învinge pe Arthur Ashe cu 3-2 în finala de la Forest Hills și urcă pe locul 1 în clasamentul Marelui Premiu FLIT, devansându-l cu 72 de puncte pe americanul Stan Smith;
  • Prima medalie olimpică pentru handbaliștii steliști Ștefan Birtalan, Alexandru Dincă, Cristian Oagu, Gheorghe Gruia, Gavril Kiksid și Werner Stockl – bronz, cu reprezentativa României;
  • Steaua câștigă pentru a treia oară Cupa Europei la floretă feminin. În componență: Suzana Ardeleanu, Ileana Gyulai, Ana Pascu, Ecaterina Stahl, Olga Szabo;

0-1972 berceanu

  • La box, Dinu Condurat devine campion european de juniori, iar Alec Năstac cucerește titlul balcanic la Ankara;
  • 8 titluri naționale pentru canotorii steliști;
  • La Katowice, luptătorul Gheorghe Berceanu devine campion European;
  • Gheorghe Berceanu câștigă medalia de aur la Jocurile Olimpice de la München.

1955

0-1955Ludovic Szabo cursa Cehia

  • În formația Toma, V. Zavoda, Dumitresu – Onisie, Caricaș, Bone – V. Moldovan, Constantin, Alexandrescu, F. Zavoda, Tătaru, echipa de fotbal cucerește Cupa României, după o finală dramatică cu Progresul Oradea 6-3 (0-1; 3-3);
  • Ilie Tudor câștigă turneul internațional de spadă de la Leipzig;
  • Mircea Dobrescu obține medalia de argint la Campionatele Europene de Box de la Berlin;
  • Motociclistul Ludovic Szabo câștigă cursa de 6 zile de la Gottwaldov, Cehoslovacia;
  • 6 titluri de campioni naționali pentru boxeri;
  • Echipa de handbal – din nou campioană națională;
  • Echipa de rugby câștigă Cupa României;
  • Medalie de argint la Campionatul European pentru voleibaliștii Emilian Mitroi și Ștefan Roman.

1997

1997-steaua-aniversare

  • Canotoarele Viorica Susanu, Ioana Olteanu, Veronica Cochelea, Anca Tănase, Doina Ignat și Elena Georgescu – campioane mondiale la Aiguebelette, Franța;

1997-monica-iagar

  • Gimnasta Claudia Presecan devine campioană mondială la Lausanne, pentru a treia oară consecutiv;
  • La europenele de scrimă de la Gdansk, Laura Badea cucerește medalia de aur, iar Roxana Scarlat pe cea de argint;
  • Antonel Borșan – campion mondial la canotaj în proba de canoe 4, pe 1000 m;
  • Floretistele Laura Badea și Roxana Scarlat cuceresc medalia de argint pe echipe la mondialele de scrimă de la Cape Town;
  • Medalie de argint pentru Monica Iagăr (înălțime) și medalie de bronz pentru Cristina Nicolau (lungime) la Jocurile Mondiale Universitare;
  • Sportivii steliști cuceresc 15 medalii de aur la Jocurile Balcanice;
  • CSA Steaua București este desemnat din nou ”Clubul nr. 1 al României”, cu 68 medalii în competițiile internaționale și 194 titluri de campion național.

1975

  • Mihai Borș – medalie de bronz la europenele de gimnastică, în proba de inele;
  • Alina Gheorghiu (lungime), Carol Corbu (triplu salt), Iosif Nagy (disc) și Viorica Enescu (100 m garduri) – campioni balcanici;
  • Larion Serghei și Malîhin Policarp (kaiac 2), Gheorghe Danilov și Gheorghe Simionov (canoe 2), Nicușor Eșanu și Ion Dragulschi (kaiac 1) – medaliați cu argint la Campionatele Mondiale de la Belgrad;
  • Al 10-lea titlu de Campioană Națională la handbal pentru „Steaua”; Ștefan Birtalan – golgeter, cu 144 de goluri;
  • Floretista Ecaterina Stahl devine campioană mondială la Budapesta;
  • Al 15-lea titlu de campioană națională pentru echipa de hochei;
  • Luptătorul Constantin Alexandru devine campion european, iar Gheorghe Berceanu – vicecampion mondial;
  • Dispunând cu 3-0 de Bjon Borg în finală, Ilie Năstase câștigă turneul campionilor de la Stockholm;

0-1975 birtalan

  • România devine campioană mondială universitară la handbal, avându-i în lot pe steliștii Ștefan Birtalan, Cezar Drăgăniță, Laurențiu Roșu, Gavril Kicsid, Ștefan Orban, Werner Stockl, Constantin Tudosie și Radu Voina;
  • Medalie de aur în Cupa FIRA pentru rugbiștii Dumitru Alexandru, Mircea Ciornei, Răducu Durbac, Mircea Muntean și Neculai Postolachi;
  • Boxerul Constantin Gruescu – vicecampion European la categoria 51 kg.

1949

0-1949

  • Iau ființă secțiile de natație, polo pe apă, lupte, canotaj, kaiac-canoe;
  • Se înființează și secția de alpinism, care ulterior va fi transferată la Brașov;
  • Echipa de rugby aduce clubului primul titlu de Campioană Națională de echipe;
  • Echipa de fotbal cucerește primul său titlu de Campioană a României;
  • Ia ființă secția de schi;
  • Proaspăt înființata echipă de handbal în 11 cucerește Cupa României;
  • Ciclistul Ervant Norhadian cucerește primul titlu de campion național al secției, în proba de șosea-fond individual.

1982

  • Două medalii de argint și una de bronz pentru halterofilul Virgil Dociu la Campionatele Mondiale de la Ljubljana, Iugoslavia;
  • Luptătorul Nicu Hâncu devine campion european de juniori al categoriei 48 kg la Leipzig, RDG;
  • La Katowice, în Polonia, un alt luptător – Ștefan Negrișan – cucerește medalia de bronz la Campionatele Mondiale;

0-1982 simionov

  • Toma Simionov – campion mondial la Belgrad în proba de canoe 2 pe 10.000 metri, iar Anghel Coman și Florin Marinescu – medalie de argint cu echipajul de kaiac 4;
  • Daniela Moise cucerește medalia de bronz la europenele de tenis de la Budapesta în proba de simplu a categoriei 17-18 ani;
  • La Campionatele Mondiale de Tir de la Caracas, Venezuela, Corneliu Ion, Marin Stan, Grațian Calotă și Virgil Suciu obțin medalia de argint la pistol viteză – echipe;
  • Constantin Țârloiu – argint la europenele de la Roma, în proba de pistol liber;

0-1982 stanga

  • Vasile Stângă primește titlul de golgeter al turneului final al Campionatului Mondial de Handbal, deși România se clasează abia pe locul 5;
  • Medalie de aur în Cupa FIRA pentru rugbiștii Dumitru Alexandru, Sorin Fuicu, Marin Ionescu, Mircea Muntean, Florică Murariu, Ovidiu Sugar și Gheorghe Vărzaru;
  • Medalie de argint în Cupa Campionilor Europeni pentru pentatloniștii Dumitru Spârlea, Marian Gheorghe și Lucian Țintea.

1961

0-1961-otelea

  • Clubul își schimbă din nou denumirea, transformându-se din Casa Centrală a Armatei în Clubul Sportiv al Armatei, primind totodată și denumirea ”STEAUA” – ajunsă astăzi celebră pe toate meridianele globului;
  • Handbalul masculin cunoaște marea consacrare: steliștii Cornel Oțelea, Olimpiu Nodea, Aurel Bulgariu și Otto Thellman devin Campioni Mondiali cu reprezentativa României, întrecând cu 9-8 echipa Cehoslovaciei în finala de la Dortmund;
  • Iolanda Balaș stabilește cel de-al 14-lea său Record Mondial la înălțime, cu o săritură de 1,91 m – performanță considerată imposibilă la acea vreme;
  • Kaiaciștii Andrei Conțolenco și Nicolae Artimov cuceresc prima medalie de aur a secției la Campionatele Europene de la Poznan, Polonia;
  • Ana Pascu, Olga Szabo (floretă echipe), Iolanda Balaș (înălțime) și Ioan Sorin (triplusalt) devin Campioni Mondiali Universitari, la Sofia;
  • Secția de bob este transferată la AS Armata Brașov;
  • Ciclistul Ioan Stoica câștigă medalia de bronz la Cursa Păcii, cu reprezentativa României;
  • Georgeta Sachelariu cucerește, cu echipa națională de floretă, medalia de bronz la Campionatele Mondiale;
  • Echipa de baschet (Ion Cimpoiaș, Alexandru Fodor, Andrei Folbert, Valeriu Gheorghe, Liviu Nagy, Mihai Nedef, Theodor Nedelea, Emil Niculescu, Armand Novacek, Ion Testiban) cucerește medalia de bronz la Campionatul European.

1979

0-1979

  • Romulus Nicolescu – campion balcanic la Sofia, în proba de pușcă;
  • Echipa de volei cucerește medalia de argint în Cupa Campionilor Europeni; protagoniști: Cornel Chifu, Aurelian Ion, Petre Ionescu, Alexandru Iuhasz, Sorin Macavei, Viorel Manole, Neculai Pop, Ioan Șerbea;
  • Nicușor Eșanu și Ion Bârlădeanu devin campioni mondiali în proba de kaiac dublu la Duisburg;
  • Ion Checicheș – medalie de aur în proba pe inele la Universiada din Mexic;
  • Luptătorul Constantin Alexandru câștigă din nou titlurile de campion european și campion mondial;
  • Dumitru Hărădău câștigă internaționalele de tenis ale României, învingându-l în finală pe spaniolul Osta Eduardo;
  • Constantin Alexandru – din nou „cel mai bun sportiv al României”;
  • Trei medalii la Campionatele Europene obținute de boxerii Daniel Radu (argint, categoria 51 kg), Carol Hajnal și Ion Cernat (bronz).

Ultimele stiri