ÎNCHIDEȚI
Meniu
Saturday, April 4, 2026

1947

0-1947 (1)

  • Vechea tradiție a practicării sportului în Armata Română a condus la înființarea, în 1947, a Asociației Sportive Armata;
  • Aceasta a reprezentat punerea în practică a preocupărilor unor mari iubitori ai sportului – printre care generalul-maior Dumitru Petrescu, generalul-maior Oreste Alexandrescu, comandorul Traian Săvulescu, locotenent-colonelul Ion Costăchel, maiorul Cornel Șandru – care începuseră să poarte discuții în acest sens încă din vara anului 1946;
  • Înființarea A.S. Armata a răspuns necesității ca tinerii sportivi încorporați pentru a satisface stagiul militar să continue, în mod organizat, desăvârșirea măiestriei lor sportive; totodată, aceasta a avut drept scop să se dea posibilitatea talentelor afirmate din rândurile cadrelor permanente ale armatei de a se realiza și pe tărâmul activității sportive de performanță;
  • 0-1947 (2)Prima secție a clubului a fost cea de fotbal care, după reorganizarea sistemului de disputare a campionatului, este admisă în prima divizie a țării, în urma disputării unor meciuri de baraj;
  • În același an se mai înființează încă 7 secții sportive: călărie, scrimă, tenis de câmp, box, volei, atletism și tir;
  • Fruntașul Florin Marinescu înscrie primul gol din istoria secției de fotbal, în etapa a treia a campionatului național, în partida CFR Timișoara – AS Armata (scor final 7-1);
  • Tenismenul Gheorghe Viziru devine Campion al României, cucerind astfel primul titlu din istoria clubului;
  • Alte două titluri de campion național sunt cucerite de călăreții Valentin Fotescu (cu Radu Alb) la dresaj și Mihai Măinescu (cu Mireasa) la obstacole.

1957

0-1957

  • Gheorghe Negrea cucerește medalia de aur la Campionatele Europene de box de la Praga, devenind astfel primul campion european al clubului;
  • CCA câștigă Cursa Munților la ciclism;
  • Pentatloniștii – campioni naționali pe echipe și individual (Dumitru Țintea);
  • 8 titluri naționale pentru secția de călărie;
  • Gheorghe Colbeanu devine campion mondial universitar cu echipa națională de volei;
  • Caiacistul Lavrente Calinov, canotorii Carol Vereș și Ștefan Kurecska – medalii de bronz la Campionatele Europene.

2000

2000-silvia-stroescu

  • Se înființează secția de Karate modern;
  • Medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Sydney pentru Loredana Boboc, Claudia Presecan (gimnastică echipe), Veronica Cochelea, Magdalena Dumitrache și Ioana Olteanu (canotaj);
  • Atleta Oana Pantelimon cucerește bronzul olimpic la săritura în înălțime;
  • Canotoarele Crina Serediuc, Mărioara Popescu și Aurica Chiriță devin campioane mondiale la Zagreb, în Croația;
  • Karatistul Laurențiu Encică cucerește primul titlu de Campion Mondial al secției;
  • La Campionatul European de Natație de la Helsinki, Finlanda, Lorena Diaconescu cucerește medalia de aur în proba de 4×200 m liber;
  • Medalii de argint la campionatele europene pentru Cristina Nicolau (triplu salt – Gent, Belgia), Dorin Petcu (gimnastică – Brenen, Germania), Dragoș Coman, Cezar Bădiță (natație – Helsinki, Finlanda), Roxana Scarlat, Reka Szabo, Laura Badea și Claudia Vanță (floretă echipe – Madeira, Portugalia);

2000-oana-pantelimon

  • Echipa masculină de sabie (Adrian Cârlescu, Mihai Covaliu, Costel Dănciulescu, Dan Găureanu, Cristian Lupu, Constantin Sandu) – medalie de aur la Cupa Europei;
  • Adrian Toader cucerește medalia de bronz la Campionatul European de Pentatlon Modern;
  • CSA Steaua își trece în palmares 81 de medalii în competițiile internaționale și 298 titluri de campion național.

1983

0-1983 anisoara cusmir

  • Performanță de răsunet în lumea atletismului mondial: pe 4 iunie, Anișoara Stanciu duce recordul mondial la sărituri până la 7,43 m, infirmând astfel calculele antrenorilor, medicilor, biochimiștilor, specialiștilor care studiau dinamica creșterii valorii recordurilor și care prognosticaseră depășirea graniței de 7,40 m pentru anul 2000; agențiile internaționale de presă au transmis repetat în acea zi știrea despre ”fantastica, incredibila performanță a atletei românce”;
  • Boxerii Marian Fânățean și Mikloș Paizs – vicecampioni mondiali la Santo Domingo (Republica Dominicană), iar Doru Maricescu – vicecampion european la Varna, Bulgaria;
  • Halterofilul Vasile Groapă obține medalia de bronz la campionatele mondiale de la Moscova;
  • Succes deplin al sportivilor militari la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Tampere, Finlanda: 6 medaliați cu aur, 2 cu argint și 3 cu bronz; medaliile de aur au fost cucerite de Toma Simionov (canoe dublu -1000 m), Costică Olaru (canoe simplu – 500 m), Cornel Constantin, Angelin Velea, Ionel Lețcaie și Nicolae Feodosei (kaiac 4 – 1000 m);
  • Floretista Elizabeta Guzganu câștigă medalia de bronz la mondialele de tineret de la Budapesta;
  • La Jurmala, URSS, Daniela Moise devine campioană europeană de tineret la tenis și câștigă medalia de bronz la dublu-mixt, împreună cu Mihai Sovar;
  • Sorin Babii se remarcă la europenele de la București, cucerind medalia de bronz la individual și pe echipe în proba de pistol viteză;
  • Se înființează secția de judo;
  • Pentatloniștii Dumitru Spârlea, Marian Gheorghe și Lucian Țintea – medalie de argint la Cupa Campionilor Europeni.

1955

0-1955Ludovic Szabo cursa Cehia

  • În formația Toma, V. Zavoda, Dumitresu – Onisie, Caricaș, Bone – V. Moldovan, Constantin, Alexandrescu, F. Zavoda, Tătaru, echipa de fotbal cucerește Cupa României, după o finală dramatică cu Progresul Oradea 6-3 (0-1; 3-3);
  • Ilie Tudor câștigă turneul internațional de spadă de la Leipzig;
  • Mircea Dobrescu obține medalia de argint la Campionatele Europene de Box de la Berlin;
  • Motociclistul Ludovic Szabo câștigă cursa de 6 zile de la Gottwaldov, Cehoslovacia;
  • 6 titluri de campioni naționali pentru boxeri;
  • Echipa de handbal – din nou campioană națională;
  • Echipa de rugby câștigă Cupa României;
  • Medalie de argint la Campionatul European pentru voleibaliștii Emilian Mitroi și Ștefan Roman.

1991

  • La Campionatele Mondiale de Atletism de la Tokyo, Liliana Năstase cucerește medalia de argint în proba de heptatlon, iar Ella Covacs – medalia de bronz la 800 m;
  • Anul juniorilor secției de haltere: 8 medalii la europenele de la Varna, prin Aurel Sârbu și Ladislau Vițchi – argint, Lucian Măxineanu, Aurel Sârbu (2), Ladislau Vițchi (2), Gelu Stănilă – bronz; alte 3 medalii la Campionatele Mondiale de la Wolnairstadt (Germania), prin Aurel Sârbu (2 medalii de argint) și Gelu Strănilă (medalie de bronz);
  • Floretista Claudia Grigorescu devine vicecampioană mondială la Budapesta, iar spadasinul Cornel Milan obține medalia de bronz la mondialele de tineret de la Istanbul;
  • Din nou medalie de bronz pentru Sorin Babii, la Campionatele Mondiale de la Stavangger (Norvegia);
  • Juniorul Iulian Raicea cucerește o medalie de argint în proba de pistol viteză la europenele de la Bologna, Italia.

2003

  • La concursul international de atletism de la Boston, S.U.A., Elena Iagar se clasează a doua în proba de 1500 m şi apoi câştigă proba de 1 milă în internaţionalul de la New York;
  • 5 medalii (1 aur, 2 argint, 2 bronz) pentru atleţii stelişti la Campionatele Balcanice de la Atena, Grecia; Elena Iagăr devine campioană balcanică în proba de 1.500 m;
  • Echipa de hochei pe gheaţă câştigă dubla manşă cu Sport Club Miercurea Ciuc în urma loviturilor de penalitate şi cucereşte titlul de Campioană Naţională cu scorul general de 3 – 0 în play-off;
  • Spadasina Ana-Maria Brânză devine campioană balcanică de juniori cu echipa României şi cucereşte medalia de bronz la individual;
  • Luptătorul Petru Toarcă câştigă concursul internaţional din Bulgaria în proba de lupte libere, categoria 60 kg;
  • La internaţionalele de gimnastică ale României, desfăşurate la Ploieşti, Alexandra Eremia se impune la bârnă şi individual-compus, iar Floarea Leonida câştigă aurul la sol;
  • Echipa de rugby câştigă finala cu Dinamo la scor 38–19 (16-9) şi cucereşte titlul de Campioană Naţională; echipa de handbal pierde finala Cupei României în faţa formaţiei Fibrexnylon Săvineşti cu 26-31 (11-16), terminând pe locul al doilea;
  • La Campionatele Internaţionale ale României de la Bucuresşti, atleţii militari obţin un număr record de 13 medalii;
  • Floretista Roxana Scarlat câştigă medalia de bronz la individual în concursul de cupă mondială de la New York, S.U.A.;
  • Judoka Alina Dumitru devine campioană balcanică la Belgrad;

2003-dragos-coman

  • La Campionatele Mondiale de Natatie de la Barcelona, Dragoş Coman cucereşte medalia de bronz la 400 m liber, stabilind totodată şi un nou record naţional;
  • Ciclistul Tudor Oprea devine campion naţional la mountain bike;

2003-tudor-oprea

  • Canotorii Florin Curuea, Amos Iosub si Raul Ghebosu devin campioni mondiali de tineret în proba de 4 rame;
  • La mondialele de gimnastica de la Anaheim, S.U.A., stelistele Alexandra Eremia şi Floarea Leonida câştigă medalia de argint pe echipe;
  • Canotoarea Aurica Bărăscu – vicecampioană mondială cu echipajul de 8 + 1 la Milano, Italia;
  • Laura Cruceanu – calul Holtei şi Magda Isopescu – calul Dinamic câştigă medalia de argint cu reprezentativa României la Campionatul Balcanic din Turcia;
  • 5 medalii pentru sportivii steliști la Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe de la Gainsville, S.U.A.; Silviu Simioncencu – campion mondial în proba de canoe dublu- 1000 m;
  • Medalie de bronz pentru George Grigore la Campionatul European de Karate Goju-Ryu din Portugalia, la kumite +80kg;
  • Motociclistul Gyorgy Pakay câştigă medalia de bronz la Campionatul Balcanic în proba de superbike;
  • Cu o componenţă 100% stelistă (Laura Badea, Roxana Scarlat, Cristina Stahl și Ecaterina Szabo), echipa de floretă a României câştigă medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Havana, Cuba; Roxana Scarlat mai câştigă o medalie de bronz şi în concursul individual;
  • Spadasina Ana-Maria Brânză – campioană europeană de juniori, individual şi pe echipe;
  • La Jocurile Mondiale Militare din Catania, Italia, sportivii stelişti câştigă pentru România 20 medalii, dintre care 5 de aur, 6 de argint și 9 de bronz; Cristina Nicolau (atletism, triplusalt), Mihaela Botezan (atletism, 5000 m), Dragoş Coman (nataţie, 1500 m), Cezar Bădiţă (nataţie, 400 m mixt) şi echipa masculină de sabie (Dan Găureanu, Ciprian Porumb, Constantin Sandu) cuceresc titlurile de campioni mondiali militari.

2008

  • La Campionatul Balcanic de sală de la Atena, atleții Daniela Domșa (3000 m), Elena Antoci (1500 m) și Adelina Gavrilă (triplu salt) cuceresc medaliile de aur;

2008-sandra-izbasa

  • Secția de box feminin obține două medalii importante, de argint, la Campionatul Mondial din China prin Steluța Duță (cat. 46 kg) și Adriana Hosu (cat. 86 kg);
  •  Canotoarea Roxana Cogianu devine campioană mondială de tineret cu echipajul României de 4 vâsle;
  • La Jocurile Olimpice de la Beijing, stelistele Rodica Șerban și Eniko Barabaș cuceresc medalia de bronz la canotaj cu echipajul de 8+1 al României;
  • Cel mai prolific an pentru gimnasta Sandra Izbașa, care cucerește trei medalii la Europenele de la Paris (aur cu echipa și individual la sol, argint la bârnă), 2 medalii la Cupa Mondială din Germania (aur la sol și bronz la bârnă); la Jocurile Olimpice de la Beijing, Sandra Izbașa cucerește titlul de Campioană Olimpică la sol, la care mai adaugă o medalie olimpică de bronz, pe echipe;
  • 2008-alina-dumitruEchipa de handbal Steaua MFA cucerește atât Cupa României, cât și titlul de Campioană Națională;
  • Echipa de Hochei pe gheață se impune cu 5-2 în finala cu CSM Brașov și câștigă Cupa României;
  • Alina Dumitru cucerește un nou titlu de campioană europeană la Lisabona și se impune absolut la J.O. de la Beijing, adjudecându-și medalia de aur și titlul de Campioană Olimpică în proba de 48 kg;

2008-ana-branza

 

  • Echipa de polo câștigă Cupa României, iar echipa de rugby în 7 câștigă titlul de campioană națională;
  •  Echipa de spadă feminin a CSA Steaua (Ana-Maria Brânză, Iuliana Măceșeanu, Simona Alexandru, Ana Zelanovschi) cucerește Cupa Campionilor Europeni;
  • Scrimeura Ana-Maria Brânză devine vice-campioană olimpică, cucerind medalia de argint la J.O. de la Beijing în proba de spadă individual.

 

 

1981

  • Vasile Stângă, Cezar Drăgăniță și Marian Dumitru – campioni mondiali universitari;
  • Al 15-lea titlu de Campioană Națională pentru echipa de handbal Steaua, sub conducerea antrenorilor Cornel Oțelea și Otto Thellman;
  • Campionul olimpic Ion Corneliu – invitat la sesiunea Academiei Olimpice de la Atena;

0-1981 sanda toma

  • Sanda Toma (canotaj) – campioană mondială;
  • Mihai Dragomirescu – dublu campion european de juniori în proba de pistol;
  • Ion Corneliu (pistol viteză), Toma Simionov (canoe dublu), Romulus Nicolescu (pușcă) și Mihai Dragomirescu (pistol aer comprimat) – campioni balcanici;
  • Echipa masculină de floretă – medalie de bronz la Cupa Europei;
  • Ion Corneliu – vicecampion european la Titograd;
  • Elena Ghioroaie – campioană europeană cu echipa României la pistol standard, medalie de bronz la individual;
  • Handbalistul Radu Voina – invitat la Congresul Olimpic de la Baden-Baden;
  • Petru Kuki (floretă) – medalie de bronz la campionatele europene;

0-1981 volei macavei

  • Petre Ionescu, Sorin Macavei și Florin Mina – campioni mondiali universitari cu reprezentativa României de volei;
  • Toma Simionov – „cel mai bun sportiv al României”.

1998

0-1998 roxana scarlat

  • La mondialele de canotaj de la Cologne, Magdalena Dumitrache, Ioana Olteanu, Veronica Cochelea și Doina Ignat cuceresc medalia de aur cu echipajul de schif 8+1 rame;
  • Medalie de argint la Campionatul Mondial de Scrimă de la Chaux-de-Fonds pentru floretistele Laura Badea, Roxana Scarlat, Reka Szabo și Claudia Grigorescu;
  • Săritoarea în înălțime Monica Iagăr cucerește două titluri de campioană europeană la Valencia, Spania (sală) și la Budapesta, Ungaria (outdoor);
  • Claudia Presecan – campioană europeană la St. Petersburg;
  • Medalie de bronz pentru Reka Szabo (floretă) la Campionatele Europene de la Plovdiv;
  • Doina Ignat, Ioana Olteanu, Magdalena Dumitrache și Veronica Cochelea sunt desemnate ”cele mai bune sportive ale României”;
  • CSA Steaua București – din nou, ”Clubul nr.1 al României”.

2007

  • Atletul Levente Bartha cucerește medalia de aur la Campionatele Mondiale Militare din Thailanda, iar Oana Pantelimon și Ștefan Vasilache (înălțime), Cătălin Mihu (800 m) și Alexandru Mihăilescu (60 m garduri) devin campioni balcanici;

2007-steluta-duta

  • Junioara Steluța Duță (box, categoria 46 kg) câștigă titlul de campioană europeană, atât la juniori, cât și la seniori;
  • Canotoarele Aurica Bărăscu și Rodica Ștefan cuceresc medalia de argint cu echipajul de 8+1 al României la Campionatul Mondial de la Munchen;
  • Gimnasta Sandra Izbașa devine vicecampioană europeană la bârnă și individual-compus; ea își mai adaugă în palmares titlul de campioană națională la sol și o medalie de bronz cu echipa României la mondialele de la Stuttgart;

2007-antoniu-buci

  • Halterofilul Antoniu Buci devine triplu campion european la categoria 62 kg, stabilind totodată un nou record european la stilul aruncat;
  • Echipa de handbal Steaua MFA câștigă Cupa României și se califică în optimile de finală ale Cupei Cupelor;
  • Judoka Alina Dumitru cucerește atât titlul de campioană europeană la categoria 48 kg, cât și Super Cupa Mondială de la Moscova, la care mai adaugă o medalie de bronz la Campionatul Mondial din Brazilia;
  • La Campionatul Mondial de Kaiac-canoe de la Duisburg, steliștii Silviu Simioncencu și Iosif Chirilă cuceresc medalia de aur în proba de canoe 4 – 1000 m;
  • Estera Dobre (lupte libere) devine vice-campioană europeană;
  • La Universiada de vara de la Bangkok, înotătorul Dragoș Coman câștigă medalia de aur în proba de 400 m liber cu un nou record al competiției;
  • Înotătoarea Camelia Potec devine dublă campioană mondială militară;
  • Echipa de floretă feminin a CSA Steaua cucerește medalia de bronz în Cupa Campionilor Europeni;
  • La Campionatul Mondial de Tir de la Nicosia, Ioan Toman cucerește medalia de argint în proba de talere și obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, 2008.

1964

  • La Jocurile Olimpice de la Tokyo, Iolanda Balaș devine pentru a doua oară campioană olimpică, stabilind și un nou record olimpic;
  • La aceeași ediție, sportivii militari mai cuceresc două medalii de argint prin Andrei Igorov (canoe simplu) și Cornelia Sideri (kaiac dublu), precum și o medalie de bronz prin luptătorul Dumitru Pârvulescu (lupte greco-romane, categoria 52 kg);
  • Halterofilul Lazăr Baroga stabilește recordul olimpic la categoria 90kg/total, dar se clasează în final pe locul patru;
  • Halterofilul Ficzi Balasz – medalie de argint la europenele de la Moscova;
  • Învingătoare în finala contra Suediei, România devine pentru a doua oară Campioană Mondială la handbal, cu steliștii Aurel Bulgariu, Gheeorghe Gruia, Iosif Iacob, Olimpiu Nodea, Cornel Oțelea și Ion Popescu în echipă;
  • Halterofilii militari stabilesc 7 recorduri naționale;
  • Secția de tir cucerește 22 titluri naționale, cifră record în România;
  • Cicliștii Ioan Stoica și Ion Ardeleanu cuceresc, cu echipa națională, medalia de argint la ”Cursa Păcii”;
  • Călăreții Neculai Marcoci (cu Corvin) și Nicolae Mihalcea (cu Mihnea) cuceresc, cu echipa României, medalia de argint în precampionatul european.

Ultimele stiri