Ne-ar plăcea ca periodic să postăm în numele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, decupaje istorice care atestă clar tradiția și valoarea sportivilor roș-albaștri. Ne-ar plăcea ca această muncă de recuperare a unor amănunte spectaculoase prin simplitatea lor, să fie apreciată și încurajată de cititori.
Astăzi propunem savuroasa ”nuvelă” a primului trofeu sportiv care a poposit în vitrina clubului militar. Se întâmpla în 1947, chiar anul înființării Asociației Sportive ”Armata”, numele sub care culorile roșu și albastru s-au înscris pe traseul marii performanțe.
Foști băieți de mingi la Tenis Club Român, un nume de legendă pentru sportul alb românesc, în perioada interbelică, frații gemeni Viziru fuseseră luați la oaste. Ei erau acum sergenți de aviație, iar în competițiile interne începuseră să domine ostilitățile. Încadrarea lor la secția de specialitate, în timpul satisfacerii serviciului militar, a fost o chestiune de zile.
Spre finalul anului, Federația Română de Tenis a organizat campionatele naționale. Deși cei doi frați, Gheorghe și Marin, se pregăteau foarte bine, ei rămâneau totuși în urma unor nume uriașe ale tenisului nostru, cum ar fi Caralulis sau Smith.
La ora întrecerii însă, frații Viziru au uitat de cei care eclipsaseră până atunci și s-au întrecut pe ei înșiși. La proba individuală, Gogu Viziru a dispus în finală chiar de Caralulis, pe care l-a deposedat de titlul de campion en-titre. A fost primul trofeu din istoria clubului militar, iar Gheorghe Viziru avea să se fotografieze mândru cu distincția cucerită. Sperăm să nu vă deranjeze calitatea fotografiei atașate la acest material, dar efectiv documentele vremii sunt destul de puține și zgârcite în informații.
La proba pe echipe, AS Armata s-a bazat pe tandemul celor doi frați Viziru, care au fost de neoprit. Finala s-a disputat contra celor de la TCR, campioană a României de fiecare dată, în ultimii 20 de ani.
Partida a început cu surpriza produsă de Marin Viziru, care l-a bătut pe experimentatul Caralulis în minimum de manșe, cu 3-0. Al doilea punct a fost adus de Gheorghe, care a trecut într-o manieră identică de cealaltă rachetă adversă, Smith.
Echipa noastră conducea cu 2-0, iar calculele la nivelul favoritului se modificaseră radical. Jocul de dublu a fost unul dramatic. Cei doi Viziru au câștigat primele două seturi, însă gustul prematur al victoriei i-a făcut să cedeze la mare luptă, cu 3-2.
Pe val, cei de la TCR egalează situația la general după victoria lui Smith în fața lui Marin Viziru, fără set pierdut. Meciul decisiv urma să se dispute între Gogu Viziru și Caralulis. Finala finalei a început cu un set în favoarea veteranului, după care tânărul mânz militar a acumulat două manșe consecutiv. În setul patru, Gogu a avut patru mingi de meci, pe care însă nu a reușit să le valorifice. În cele din urmă, elanul tineresc al tenismanului militar a fost suficient pentru un succes de anvergură. Tache Caralulis fusese învins de cel pe care îl învățase tenis.
Cupa Cămărășescu, trofeul acordat campionilor, a fost înmânată de președintele de la TCR, Ion Caracostea, care avea lacrimi în ochi, după două decenii de hegemonie proprie.
Monopolul fusese spart grație celor doi sergenți aviatori.
Bucuria de după marele meci s-a consumat rapid. Frații Viziru erau extenuați după efortul depus pe teren. La sediul AS Armata, într-unul din dormitoarele amenajate pentru sportivi, ei au fost așteptați cu câteva flori drept felicitare, de colegii lor de la secția de box, proaspăt înființată pentru clubul militar. Cei care au făcut gestul camaraderesc merită și ei un colțișor de articol: Ion Solomon, Vasile Boghiță, Titus Sărbătoare și Ion Sandu.
E o poveste spectaculoasă? N! E o poveste reală, întâmplată în anul de grație 1947, când s-a înființat clubul nostru…
